shakti

Piesa s-a terminat. Orologiu bate doisprezece ceasuri. Cortina s-a tras peste scena prinsa in amintirea trecutului. Am ramas doar eu si sunetul picaturilor de ploaie. Aceasta nebunie de a lua totul de la inceput a devenit o obsesie.

Mai stii cum era inainte? Viata era un joc de sah fara reguli, in care noi eram regele si regina. Ceilalti erau simpli pioni, iar noi conduceam totul dupa niste reguli nescrise. Jocul era viata, si viata era un joc.

Dar cu piesa de teatru cum a ramas??Aaaaa, da! S-a terminat..sala e goala..ploua...

Ma induce in eroare acest joc cu rol dublu. Scena iti schimba personalitatea. Ne prefacem zi de zi ca totul e bine, ne lasam ghidati de niste replici, urmam un scenariu, scris de altcineva. un geniu nebun..Transpunem cu voce tare gandurile altcuiva.

Opera dramatica, cu final fericit. Dar ce se intampla dupa ce s-a tras cortina? Cand luminile se sting si pe scena, in lucirile reflectoarelor stinse, ramane doar singuratatea? Realitate. Rolul doi.

Dar cu noi ce se va intampla? Doi straini. Am preferat sa ingropam trecutul in spatele culiselor. Ne stapaneste un orgoliu nebun ce preia controlul jocului. Mandria. Am ajuns sa purtam un razboi de priviri si indiferenta. Suntem fideli unui scenariu care nici macar nu se potriveste cu actorii investiti cu responsabilitatea de a-i da o logica. Doare pe zi ce trece tot mai mult.. Nu mai pot ierta! Nici pe mine, nici pe tine!

Tot ceea ce parea atat de puternic a inceput sa atarne de un fir de ata. Pasiunea pentru aceasta piesa ma tine legata de rolul meu dublu. Acea ora in care ma rup de realitate ma tine in viata. Ma alimentez dintr-o speranta zadarnica..

Piesa s-a terminat..Tragem cortina peste ziua de astazi..